În efortul de a cultiva soia în mod sustenabil, Brazilia a adoptat cu succes tehnologii de conservare a solului și culturi de acoperire.

Brazilia este cunoscută la nivel mondial ca un important producător și exportator de soia. Această poziție a fost atinsă foarte recent datorită extinderii cultivării soiei în ultima zonă agricolă a biomului Cerrado, numită MATOPIBA.

MATOPIBA este o regiune strategică care acoperă statele Maranhão, Tocantins, Piauí și Bahia. Extinderea producției agricole de soia în Cerrado, Brazilia, se impune ca o componentă în atingerea securității alimentare globale. Pe de altă parte, conversia vegetației native tipice biomului Cerrado în zone agricole rămâne o provocare majoră pentru dezvoltarea durabilă a sistemelor de producție a soiei.

Utilizarea unor tehnici precum sistemele fără arătură, asociate cu culturi de acoperire, oferă o alternativă semnificativă pentru reducerea potențialelor impacturi negative ale utilizării terenurilor.

Cercetările arată că utilizarea culturilor de acoperire poate fie să mențină, fie să îmbunătățească calitatea solului prin creșterea concentrației și calității materiei organice și influențarea biomasei și activității microbiene, precum și a activității enzimatice, cu creșteri ulterioare ale randamentului semințelor, ale conținutului de proteine ​​din semințe și ale concentrației de ulei din soia cultivată în sezonul următor.

În acest context, utilizarea culturilor de acoperire adaptate fiecărei regiuni poate maximiza productivitatea soiei, îmbunătățind în același timp calitatea solului, atenuând compromisurile din sistemul agricol.

Există o mare varietate de culturi de acoperire care pot fi explorate și care sunt adaptabile la climatele tropicale, cum ar fi gramineele Megathyrsus și urochloa, și leguminoasele Vigna unguiculata L., mazărea porumbel (Cajanus cajan L.) și crotalaria (Crotalarea).

Într-un nou studiu internațional condus de experți de la Corporația Braziliană de Cercetare Agricolă, Embrapa, oamenii de știință au analizat potențiale culturi de acoperire care ar putea promova producția durabilă de soia în Cerrado, în nord-estul Braziliei.

Studiul a fost realizat la ferma Barbosa, situată în statul Maranhão, Brazilia, cu nouă tratamente, culturi de pârloag și culturi de acoperire înainte de cultivarea soiei.

Aceste culturi au fost mei (Pennisetum glaucum L.), iarba nuiele furajere (Urochloa brizantha), urochloa ruziziensi, iarba de guineea (Megathyrsus maximum), cowpea (Vigna unguiculata L.), porumbelul (Cajanus cajan L.) si crotalaria (Crotalaria juncea). Trebuie adăugat că ferma Barbosa cultivă soia folosind sistemul no-till de zece ani.

A fost efectuată o analiză pentru a caracteriza biomasa culturilor de acoperire și a pârloagelor. Au fost analizate, de asemenea, proprietățile chimice și biologice ale solului, concentrațiile de nutrienți foliari la soia, precum și randamentul și calitatea semințelor de soia cultivate în secvențe de culturi de acoperire.

Drept urmare, s-a constatat că cel mai favorabil microclimat microbian este asigurat de iarba ramet, urochloa ruzisiensis, iarba de Guineea și mazărea. Ciclul nutrienților promovat de aceste culturi de acoperire a contribuit la menținerea calității solului și la creșterea concentrațiilor de nutrienți din frunzele de soia. Mai mult, dezvoltarea culturilor de acoperire a coincis cu o perioadă de precipitații scăzute în timpul sezonului secetos. În general, plantele care își mențin creșterea în astfel de condiții pot oferi mai multe resurse pentru microorganismele din sol.

Cultivarea meiului, a iarbei de Guineea, a mazărei porumbelului și a mazărei porumbel a crescut semnificativ statistic randamentele de soia. Când au fost cultivate după culturi de acoperire, randamentele de soia au fost constant mai mari (p < 0,05) după mei (+19%), iarbă de Guineea (+22%), massai (+22%), mazăre cowboy (+21%) și mazăre porumbel (+20%) comparativ cu martorul.

Concluzie: Culturile de acoperire au îmbunătățit fertilitatea solului, crescând în același timp productivitatea soiei, reprezentând astfel o strategie eficientă pentru obținerea unei producții durabile de soia.

Bazat pe un articol al unui grup de autori (Josana Aguiar Freitas de Andrade, Edvaldo Sagrilo, José Oscar Lustosa de Oliveira Junior, Diane Conceicao de Souza, Carlos Pedro de Menezes Costa, Paula Muniz Costa, Raimundo Bezerra de Araujo Neto, Rosa Maria Cardoso Mota de Alcántara, Luis, Fernando Carvalho Marcelo Furrán, Luis, Fernando Carvalho Barro Beltrán Cafaro La Mensa, Enrique Antunes de Souza), publicat în revista Agronomy 2025 pe portalul www.mdpi.com.